„Cel mai important lucru pe care l-am învățat de când sunt la Blue Point este să fiu un ascultător mai bun”/ Dana, Agent vânzări Blue Point București

 În Blog

Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Dana s-a alăturat comunității noastre. Este o colegă implicată și ambițioasă și ne bucurăm tare mult că am crescut împreună în toți acești ani.  

Colegii – cheia reușitei

Prin toamna lui 2012, Dana a venit la interviu pentru un job în echipa Blue Point. Am simțit că suntem pe aceeași lungime de undă și am decis să colaborăm. Chiar dacă anterior lucrase în vânzări, spune că schimbarea locului de muncă a venit la pachet și cu o doză de teamă.

„Într-adevăr, mi-a fost puțin frică, dar am depășit acest sentiment și m-am adaptat rapid. Am vrut să demonstrez că pot învăța rapid și că împreună putem avea cele mai bune rezultate”, își amintește Dana.

Pentru că suntem la capitolul amintiri, colega noastră recunoaște că nu s-a gândit că va rămâne atât de mult timp alături de noi. „Cred că nimeni atunci când se angajează nu-și imaginează că va petrece 10 ani într-o companie. Și la mine s-a întâmplat la fel, însă colegii mi-au demonstrat că echipa Blue Point este cel mai potrivit loc pentru mine.”

Ascultarea activă – o abilitate esențială

Dana spune că în rolul de agent de vânzări nu ai cum să te plictișești. „Este un job solicitant, dar foarte interesant. De ce? Pentru că fiecare client este diferit, iar abordarea ta, ca profesionist, trebuie să se potrivească cu nevoile și situația lui.”

Dana glumește și spune că, deși are 10 ani de experiență, nu este un robot care se înregistrează și apasă un buton de play atunci când intră în apel.

„Cel mai important lucru pe care l-am învățat de când sunt la Blue este cum să fiu un ascultător mai bun. După ce îl asculți în mod activ și îi înțelegi nevoile, automat te adaptezi și ai un discurs personalizat”, explică Dana.

Colega noastră spune că satisfacția vine nu doar din faptul că reușește să facă o vânzare – adevărata mulțumire se vede atunci când oferta respectivă este cea mai potrivită pentru clientul în cauză.

Comunitatea Blue – stabilitate și încredere

Dacă o întrebi pe Dana ce înseamnă pentru ea comunitatea Blue, alege să folosească trei cuvinte: siguranță, energie pozitivă și umanitate. Siguranță pentru că aici a găsit un loc de muncă stabil, chiar și în contexte dificile, cum a fost pandemia; energie pozitivă pentru că simte întotdeauna bucuria, sprijinul și motivația care vin din partea colegilor; umanitate pentru toate momentele în care a primit ajutor și susținere, dincolo de latura profesională.

Dana, îți mulțumim pentru cuvintele frumoase și sperăm să rămâi alături de noi pentru cel puțin 10 ani de acum înainte.

Dacă vrei să afli mai multe despre cum lucrăm și despre valorile care stau la baza comunității Blue, intră pe pagina noastră de cariere și programează un interviu.

 

 

 

Contactați-ne

Ne puteți trimite un mesaj și vă vom răspunde în cel mai scurt timp.