“M-am hotărât să devin cea mai bună versiune a mea, pentru că doar așa îi pot ajuta și pe alții”, Cătălina, Team Leader Blue Point Buzău

 În Blog

Cătălina a venit în Blue Point în urmă cu doar 1 an și 3 luni, acesta fiind și primul ei job. Tocmai terminase facultatea și era foarte motivată să intre în câmpul muncii. Între timp, Cătălina a avansat extrem de rapid în companie: “Am venit pe poziția de agent de vânzări, apoi în intern se eliberase un post de Agent de Calitate, pe care l-am ocupat în noiembrie anul trecut, până în februarie, când am trecut pe poziția de Team Leader. A fost un cadou, fix de ziua mea de naștere.”

O zi din viața de Team Leader la Blue Point

Activitățile se schimbă de pe o zi pe alta. Dacă într-o zi pot să îmi petrec toată ziua la casca dublă, în altă zi pot să mă concentrez pe diferite planuri de strategie de cum să ajungem la cele mai bune rezultate sau ofer suport agenților. Dacă unul dintre ei nu se simte în cea mai bună formă, în momentul acela avem diferite ședințe de feedback, astfel încât să reușim să depășim starea în care am intrat și să ne focusăm pe a obține cele mai bune rezultate”, așa descrie Cătălina o parte din activitățile de care este responsabilă.

Din poziția de Team Leader, Cătălinei îi place să ia pulsul oamenilor cu care lucrează: “astfel încât să mă asigur că sunt cu toții într-o stare bună și vom ajunge acolo unde ne dorim împreună. Contează foarte mult cum se simt și ei din punct de vedere emoțional.”

Parte din responsabilitățile de Team Leader sunt comunicarea constantă cu echipa și câștigarea încrederii oamenilor, astfel încât aceștia să își dorească să ceară ajutor atunci când întâmpină greutăți, înainte de a observa managerul că e o problemă. “La început poate au fost un pic mai rezervați, până am ajuns să ne cunoaștem între noi, însă acum sunt foarte deschiși și ei sunt cei care vin către mine să îmi ceară ajutorul când întâmpină probleme.

Ce o motivează pe Cătălina sunt relația cu echipa ei, faptul că îi ajută, dar și beneficiile care se reflectă mai ales în viața personală. „Înainte de a ajunge în Blue Point, îmi era destul de greu să comunic cu oameni pe care nu îi cunosc și am luat-o ca pe o provocare personală să depășesc această etapă. Și m-am hotărât să devin cea mai bună versiune a mea, pentru că doar așa îi pot ajuta și pe alții. Atâta timp cât mă aflu la capacitatea mea maximă, atunci pot da și altora mai departe.

Viziune de Team Leader: fiecare nou candidat este un alt eu

Poziția de Team Leader, pe care a ajuns după doar câteva luni în Blue Point, a învățat-o ce este responsabilitatea. „Am 16 oameni de care sunt responsabilă și sunt implicată și în procesul de recrutare. De exemplu, proiectul de care mă ocup acum este pe zona de asigurări și presupune și un proces de învățare, așa că mă asigur că prezint de la început toate aspectele poziției, astfel încât candidatul să știe la ce să se aștepte. Încerc să mă văd pe mine în fiecare candidat și să acționez cu ei așa cum am făcut-o cu mine.

Unul dintre motivele pentru care vrea să continue să se dezvolte în Blue Point este faptul că de la bun început colegii au sărit rapid în ajutor de fiecare dată când nu a știut cum să gestioneze o situație, lucru care continuă și în prezent: “De la fiecare am învățat câte ceva. Am o colegă care între timp mi-a devenit prietenă, care m-a învățat să fiu mai calmă, să am răbdare, să fac un pas înapoi și să vad în ansamblu situația. Eram genul de persoană care depunea mult efort și voia să vadă rezultatele imediat, dar am învățat să am răbadare și să îmi dozez energia, lucru care mă ajută, din nou, și pe plan personal.

Momentan, simte că mai are de învățat din poziția de Team Leader, iar obiectivul ei este să devină cea mai bună versiune a ei. În fiecare zi sunt situații noi și își dorește să le experimenteze pe toate, astfel încât să învețe cum să le gestioneze, să fie împăcată cu sine și cu ceea ce face.

Dacă vrei să afli mai multe despre cum lucrăm și despre valorile care stau la baza comunității Blue, intră pe pagina noastră de cariere și programează un interviu.

Contactați-ne

Ne puteți trimite un mesaj și vă vom răspunde în cel mai scurt timp.