„Blue Point este locul în care devin mai bună pe zi ce trece” / Mariana, Team Leader Blue Point Slobozia

 În Blog

Mariana Faraoanu sau Mari, așa cum îi spun toți colegii, face parte din echipa Blue Point din 2016. Este o colegă pe care ne putem baza indiferent de situație și o persoană foarte dornică să învețe în permanență lucruri noi. În cele ce urmează, vom povesti despre parcursul ei în comunitatea Blue.

Primul job „serios”

Am făcut cunoștință cu Mari la puțin timp după ce terminase studiile. „Abia ieșisem de pe băncile facultății și mă aflam în căutarea unui job. Am venit la interviu la Blue Point într-o zi de joi, iar luni am început activitatea”, își amintește Mariana.

Colega noastră spune că își dorea un loc de muncă care să-i ofere șansa de a învăța cât mai mult, însă era important să-i placă ceea ce făcea. „La Blue Point le-am găsit pe amândouă. În plus, am simțit din prima zi că, atâta vreme cât voi munci cu dedicare și pasiune, rezultatele mele vor fi apreciate”, povestește Mariana.

Primul rol pe care l-a avut Mari în echipa noastră a fost de asistent manager, iar ulterior a lucrat pe două poziții diferite în departamentul de resurse umane.

Provocarea de a fi Team Leader

Acum un an Mariana a devenit Team Leader în echipa din Slobozia. „Am îmbrățișat această nouă experiență cu bucurie, dar și cu o doză de teamă. Simțeam că a venit momentul să evoluez, însă mă gândeam că nu voi reuși să fiu un sprijin pentru colegii mei,”, spune Mariana.

Din acest nou rol, colega noastră crede că este foarte important să înțelegi că fiecare coleg reprezintă o tipologie diferită și că trebuie să te adaptezi la nevoile și la ritmul lui de lucru. „Mereu spun că la Blue Point nicio zi nu seamănă cu cealaltă – situațiile pe care le întâmpinăm sunt diverse, clienții la fel, iar colegii au nevoie să fie susținuți în permanență”, completează Mariana.

Mari spune că cel mai mult se bucură de faptul că a reușit să câștige încrederea echipei pe care o coordonează. „Sunt tare fericită să constat ca de la o lună la alta obținem rezultate mai bune și, cel mai des, îmi reîncarc bateriile când observ că mulți dintre colegi pun în aplicare recomandările pe care le fac în cadrul sesiunilor de feedback”, adaugă Mari.

Esența unei echipe

Dacă o întrebi pe Mariana ce înseamnă pentru ea comunitatea Blue, îți va spune așa: „Blue Point este locul în care devin mai bună pe zi ce trece, iar acest lucru îmi dă încredere în mine și mă ajută să mă dezvolt tot mai mult.”

La Blue Point, Mariana spune că s-a format atât personal, cât și profesional. „Pe lângă cunoștințele legate de job, am căpătat mai multă încredere în mine, am învățat să-mi susțin punctul de vedere atât timp cât mă documentez temeinic și, poate cel mai important, am realizat că este important să cer și să accept ajutor. Pentru că aceasta este esența unei echipe”.

Mariana își dorește să rămână în continuare la Blue și cel mai mult o motivează dorința de creștere și de evoluție constantă. „Mă leagă multe de acest loc de muncă și, de fiecare dată când vorbesc de Blue Point, zâmbesc”, încheie Mari.

Dacă vrei să afli mai multe despre cum lucrăm și despre valorile care stau la baza comunității Blue, intră pe pagina noastră de cariere și programează un interviu.

 

Contactați-ne

Ne puteți trimite un mesaj și vă vom răspunde în cel mai scurt timp.