#Lucky 13. #Happy 13. Cum am aniversat online 13 ani de activitate

 În Blog

Anul acesta, am împlinit 13 ani de activitate.

13 ani de experiențe minunate, de provocări și momente de care ne aducem aminte cu drag, 13 ani în care am construit o echipă solidă și parteneriate cu care ne mândrim (despre toate acestea am povestit pe larg și aici).

Așa că numărul 13 este cu adevărat cu noroc pentru noi. Suntem norocoși și fericiți să creștem împreună de atâția ani.

Chiar dacă nu am putut sărbători, ca de obicei, în teambuilding sau împreună, față în față, ne-am adaptat contextului, nu ne-am lăsat bătuți și am mutat aniversarea în online, unde întreaga experiență a fost despre acești #Lucky13 & #Happy13.

Iată, pe scurt, cum s-au văzut 13 ani de Blue Point – în petrecerea noastră digitală.

Am dat startul zilei împreună, într-un call de echipă

Pentru început, ne-am adunat încă de dimineață online, să dăm startul zilei împreună, să ne vedem și să împărtășim mici povești, amintiri, momente dragi nouă. „Reflectorul” a fost pe câteva dintre Vocile Blue Point, adică oamenii din echipă care sunt cu noi de mult timp și care ne-au spus câteva cuvinte despre ce a însemnat pentru ei până acum #ExperiențaBluePoint.

Ne-am emoționat, am râs, ne-am simțit aproape unii de ceilalți, în ciuda distanței fizice.

Am înlocuit experiențele offline cu cele online

Da, petecerile se pot muta online. 😊 Atât timp cât, în locul panoului la care făceam de obicei poze, am putut pune propriul filtru de Instagram, personalizat și festiv.

Grupurile de WhatsApp ne-au fost animate de stickere special create pentru noi. Așa am putut să ne urăm reciproc „La mulți ani” în cele mai vesele și creative moduri.

Și, pentru că ne considerăm cu toții norocoși, am folosit, pe echipe, o Roată digitală a norocului. Fiecare dintre colegii noștri a învârtit online roata și a primit câte un cadou surpriză (de la boxe portabile la ghiozdane pentru laptop, de la hamac de relaxare la kituri pentru plajă).

13 ani pe 13 voci

În final, lăsăm să vorbească pentru noi 13 colegi care ne-au povestit ce au însemnat pentru ei acești ani petrecuți alături de Blue Point.

Sperăm ca anul viitor (sau cât mai rapid anul acesta) să putem recupera din experiențele cu care ne-am obișnuit și care întregesc atmosfera pe care am creat-o la Blue Point de 13 ani încoace.

***

În cele din urmă, ziua Blue Point înseamnă ziua tuturor celor din echipă, a celor care pun umărul zi de zi la evoluția companiei.

Mulțumim tuturor și la mulți ani nouă încă o dată!

 

 

Contactați-ne

Ne puteți trimite un mesaj și vă vom răspunde în cel mai scurt timp.