5 beneficii de a lucra în vânzări. Din perspectiva echipei noastre
Anul acesta, am vorbit cu mai mulți colegi de-ai noștri, din toate cele 3 sedii, despre ceea ce presupune, de fapt, să lucrezi în vânzări prin telefon în general, dar și în mod particular, la Blue Point. Am adunat o mulțime de perspective și insight-uri interne, pe care le vom împărtăși cu voi în cele ce urmează. Așadar, de ce să lucrezi în vânzări și, mai ales, de ce să lucrezi în vânzări la noi în echipă? 🙂
1. Ai acces, prin traininguri și experiența dobândită, la cea mai bună școală de vânzări
Chiar dacă nu ai experiență anterioară, îți poți dezvolta aptitudini concrete de comunicare, abilități care te ajută nu doar din punct de vedere profesional, dar și în viața de zi cu zi. De exemplu, câștigi know-how de negociere, de comunicare asertivă sau de mediere a situațiilor conflictuale.
Training-urile sunt construite în așa fel încât să acopere toate informațiile de care ai putea avea nevoie în interacțiunea cu clienții – de la înțelegerea aplicațiilor în care vei lucra, la elementele de discurs și procedurile de vânzare sau la jocurile de rol. Iar suportul primit din partea echipei nu se oprește odată cu terminarea trainingului – chiar și apoi, atât colegii care se ocupă de componenta de calitatea apelurilor, cât și teamleaderii și agenții seniori acordă timp agenților noi.
Îmbunătățirea abilităților de comunicare este un lucru menționat frecvent de colegii noștri – o bună parte dintre aceștia se caracterizau ca fiind persoane timide atunci când au pornit la drum. Acest lucru însă s-a schimbat în câteva luni.
2. Ești recompensat pentru performanță și ești apreciat pentru timpul petrecut în echipă
Ne bucurăm de fiecare dată când cineva din echipă face încă un pas înspre dezvoltarea sa profesională. Așadar, răsplătim experiența, performanțele și loialitatea cu bonusuri de vechime și mici cadouri care să marcheze aceste milestones – sunt motive de bucurie pe care nu vrem să le ratăm și pe care ne dorim să le sărbătorim împreună.
3. Te dezvolți profesional și ai oportunități de avansare în carieră
Cea mai mare parte din Project Managerii și Team Leaderii noștri au început ca agenți de vânzări prin telefon. Un exemplu este Loredana, acum Call Center Manager. Loredana a făcut primii pași la noi în companie ca agent de vânzări – ea spune că întotdeauna s-a reinventat împreună cu oamenii și proiectele de care s-a ocupat, fiind o transformare continuă: în fiecare clipă, oră, lună, an.
4. Lucrezi într-o atmosferă prietenoasă și relaxată
Faptul că oamenii sunt puși pe primul loc ajută să găsești mereu o atmosferă relaxată și prietenoasă: ne distrăm împreună la teambuilding-ul anual sau la petrecerea de Crăciun, ne începem ziua cu o surpriză dulce pe care o găsim pe birou, stăm de vorbă la un frappe rece sau împărtășim lucrurile învățate din cărțile de dezvoltare personală primite cadou. Toate activitățile interne au rolul de a destinde atmosfera și de a înveseli ziua de lucru cu un boost de energie.
Iar bunăstarea membrilor echipei este o prioritate: ”Oamenii sunt diferiți în fiecare zi – e o provocare zilnică să mă adaptez, să înțeleg starea fiecăruia, să nu îl scot din zona lui de confort”, spune Katy, Project Manager. Iar atitudinea pozitivă, inclusiv un criteriu de angajare, adaugă ea: ”Eu întotdeauna zâmbesc, iar dacă omul respectiv îmi răspunde la fel, cu un zâmbet sincer, e clar că se va integra. Trebuie să fie orientat către clienți, pentru că dacă nu are empatie și dorința sinceră de a ajuta, nu se va potrivi acestui job”.
5. Faci parte dintr-o echipă care încurajează competiția sănătoasă
Nu ne dezvoltăm separat, ci creștem împreună. Credem că e important ca membrii echipei să își dorească să se autodepășească, dar acest lucru e valabil doar când vine dintr-un mindset constructiv, în care colegii funcționează cu adevărat ca o echipă: De fiecare dată când eram în apel și aveam o întrebare, sigur era cineva disponibil care îmi oferea răspunsul, spunea Ștefan într-un material anterior. Acesta este și motivul pentru ca oamenii noi sunt așezați în preajma celor cu mai multă experiență, care pot împărtăși din know-how-ul lor.
Vrei să lucrezi alături de noi? Hai să ne intervievezi.